insignifiant

Zilele astea mi-am adus aminte care e diferenta dintre Franta si Romania. Am mai facut de vreo doua ori comparatia asta, dar la un alt nivel, cand am mers la Brive. Spun “la un alt nivel” pentru ca Brive e un orasel, o localitate mica, vesela si curata. Pe langa el, Parisul e un monstru. Cel putin asa l-am perceput. Parisul ne-a doborat, ne-a distrus picioarele, ne-a epuizat si ne-a umilit. Pentru un turist, orasul asta e un rai, pentru un roman e un chin. Dar tot el ne-a arata ce inseamna o metropola cosmopolita, cum poate fi un oras verde si pasnic, cum e posibil sa existe o aglomerare urbana fara ambuteiaje, fara claxoane, fara gropi in asfalt. Nu am vazut nicaieri atatea cladiri monumentale, atatea biserici si catedrale vechi de secole - toate conservate impecabil. Vorba lui Alexandru - Parisul este un monument in sine. Fiecare strada are pecetea ei de arta, sau de istorie, sau de frumos. Numarul de monumente este direct proportional cu numarul porumbeilor care anima pietele. Numarul pietelor este imens. La fel si cel al statiilor de metrou. Totul este imens si somptuos. Ce nu este somptuos e chic. In categoria asta intra bistrourile, nenumarate, superbe. Parisul este capitala cafenelelor. Mancare buna, bere scumpa, oameni relaxati care nu pierd niciodata ocazia sa isi priveasca orasul in fata unei cesti de cafea, pe o terasa. Cred ca asta mi-a placut cel mai mult. Parisienii isi iubesc orasul, sunt mandrii ca fac parte din el. Se vede asta in respectul cu care isi conserva fiecare coltisor de urbe, in panourile publicitare dedicate evenimentelor de aici si mai ales in felul in care umbla pe strazi, relaxat, fara graba, de parca ar fi musafiri in propria casa. Nu mai vorbesc de multitudinea de locuri in care “se intampla” ceva. In Paris nu ai cum, nu poti si nu ai voie sa te plictisesti. Daca nu e muzeu, e gradina. daca nu e gradina e complex de arta sau de distractie, sau teatru, sau expozitie stradala, sau cantaret ambulant, sau un portretist, sau o fantana. Singura forma de plictiseala acceptata e siesta boema de pe treptele monumentelor sau de la mesele teraselor.

Astazi am vizitat blogul Elenei Udrea si pe al lui Adrian Nastase - unul dintre ele, am inteles ca are doua. Blogul doamnei Udrea nu m-a impresionat, oricum nu ma asteptam sa tresar de emotie. Ceea ce m-a frapat insa au fost comentariile - zeci si uneori sute de commenturi la postarile blondei, asta da performanta pentru un blog si pentru un politician care doreste sa se faca auzit. Blogul lui Nastase in schimb mi s-a parut de-a dreptul kinky. Imi e greu sa cred ca tevelu.ro e realizat sau macar conceput de Nastase. Ca sa fiu sincera, am retineri mari ca l-a citit vreodata. Daca da, este intr-adevar un politician curajos, treaba asta imi modifica un pic perspectiva asupra lui. Site-ul pare mai degraba creatia naiva a unui pusti care se joaca de web designul, iar tonul discursului nu are nicio legatura cu ceea ce stim noi despre fostul premier, din contra, totul e scris la marea bascalie. Incepand de la greselile flagrante de ortografie si continuand cu limbajul simplist, apolitic si autoironia pronuntata textele contrazic cu totul legenda politicianului - arogant, rece, dispretuitor, etc. Treaba asta, chiar daca nu e chiar pe gustul meu, mi se pare totusi geniala, tocmai pentru ca fenteaza orice fel de asteptare a cititorului.

Ce inseamna sa fii angajat cu carte de munca? pai, in primul rand inseamna sa intri in randul lumii bune, sa poti da un raspuns clar, concret, plin de semnificatii, la intrebarea “Cu ce te ocupi?” sau “Ce profesie ai?”. Desigur, si in perioada studentiei tinerii au o ocupatie, una nobila chiar - studiaza. Numai ca un astfel de raspuns ii face pe majoritatea curiosilor din clasa muncitoare sa te priveasca cu indoiala si condescendenta si sa raspunda cu un “Ah” mai degraba tolerant decat apreciativ. NU e nimic rusionos sa inveti. dar a ajuns un adevarat pacat sa inveti fara sa si muncesti. Tanarul trebuie invatat de mic cu munca, trebuie strunit, bagat intr-un birou, trebuie sa prinda repede mecanismul ierarhiei, sa profite de bunavointa angajatorului care, iata, ii deschide portile spre cunoasterea practica, si sa munceasca pe branci pe un salariu cat mai mic posibil (ca deh, doar nu o sa fie platit ca un angajat cu experienta). Niciodata nu i-am privit cu ochi buni pe indivizii care ajungeau la performanta de a fi studenti si de a avea si doua joburi simultan. Din punctul asta de vedere sunt de moda veche, nu pricep cum poate un om sanatos sa faca macar un lucru bine, eficient, atat timp cat mai e solicitat si de alte activitati.

Ceea ce vreau sa spun este ca o carte de munca iti da libertatea de a dispune lunar de o suma de bani si de a te dezvolta intr-o meserie pe care presupune ca ti-ai ales-o. Dar iti rapeste orice altceva. Iar altceva-ul la care ma refer pentru mine a insemnat o pierdere imensa. Timp. Libertate. Posibilitatea de a alege. Facultatea daruieste studentului posibilitatea de a chiuli de la un curs pentru a participa la o conferinta sau workshop care ii poate schimba, daca nu viata, atunci o serie de decizii ulterioare. care il ajuta sa interactioneze, sa se inspire din experienta altora si sa invete permanent. in biroul in care lucrezi lucrurile nu stau insa asa cum sperai. invati si bune dar si rele, te rutinezi un pic, ai un program fix care face fiecar zi sa fie la fel de imprevizibila ca un rasarit de soare..

Ciresul a inflorit straniu in noapte. o floare ciudata a cazut pe cer. asa s-a nascut luna.

Bineinteles ca mai exista cenzura! Doar ca acum are doua forme - una mai subtila care te ia pe dupa umeri, te mangaie pe cap, te imbrobodeste si iti rastalmacesti discursul si una oficiala, aproape institutionala, regula de aur nescrisa din orice organizatie, adica bazata pe interese sau dictata de anumite constrangeri - “nu dam in Murgeanu ca face servicii celor din conducere”, “nu scriem de rau despre firma X (chiar daca exista o informatie-bomba) pentru ca avem contract de publicitate cu ea”, “nu dam numele medicamentului Y (chiar daca s-ar dovedi o informatie pretioasa pentru multi oameni nefericiti) pentru ca le-am face reclama gratuit”. in ceea ce priveste ultima situatie exista si exceptii - daca cineva din conducere a primit un anumit stimulent pentru ca informatia sa poata ajunge la bolnavi. Desigur, astea sunt regulile pietei. Cine nu le intelege si accepta e naiv sau amator…

“Toate albinele de pe coasta de vest a Statelor Unite se vor muta in Drumul Taberii si vor face ca veveritele”.  (colegul Fane)

Pana acum 1 an, CSR era un termen obscur, ce rasuna razlet doar in discursul de sorginte corporatista care, fie vorba intre noi, nici atunci, nici acum nu e vazut cu ochi foarte buni. E doar o parare personala, dar activitatile de responsabilitate sociala au fost initial receptate ca o modalitate (laudabila) de a atenua efectul (blamabil) al unor actiuni economice. Astazi nu mai este asa. Toata lumea se loveste de CSR, companiile au departamente dedicate care inghit uneori sume uriase pentru campaniile si activitatile derulate, media promoveaza sistemul, oamenii sunt treptat convinsi ca sectorul economic este dator societatii cu programe, cu fonduri, cu ceva, orice. Nu mai este o actiune gratuita benevola, nici macar o tehnica de marketing, ci o filozofie. Benefic este mai ales faptul ca, la activitatea ONG-urilor se naste o alternativa eficienta, mai ales pentru ca departamentele de CSR dispun deja de o structura bine pusa la punct ca sa nu mai vorbim de baza materiala necesara.

L-am vazut recent pe directorul Prima Tv, Cristoph Buerge, intr-un interviu dat pentru Notoriu. Mi-a placut , mai ales, cum incerca sa isi stapaneasca greata vorbind despre apucaturile consumiste ale publicului roman. Nimic nou in privinta asta. Romanii reprezinta un public emotiv (adica subdezvoltat intelectual), devorator de telenovele. Despre aspectul asta s-a tot discutat. Ma amuza mai ales ideea de “latinitate” a poporului care il face, vezi doamne, sa guste reality-show-uri contrafacute si penibile, “stiri” despre violuri sau starlete obosite. Cu alte cuvinte, descendenta romana justifica interesul avid pentru senzationalul, barfa, pornografia din presa. Nu lipsa de cultura, de educatie, de ocupatie. nu.