Dar protectia nervilor?
Posted by: realtiv on: octombrie 20, 2008
Tampesc de somn si pana acum m-am chinuit sa postez nenorocitele de poze de la targul anticarilor k sa constat, in final, ca una e de doua ori. Si nu inteleg de ce nu vrea sa mi le puna decat in galerie, inainte le puneam in sir fara probleme. kkt
Azi mi-am pierdut jumatate din zi cu instructiunile de protectie a muncii. |n momentele in care d-na Florica (asa mi-a zis sa-i spun si sa o tutuiesc) nu ma distragea de la gandurile mele, am putut afla cateva lucruri de-a dreptul interesante, cum ar fi: cum sa utilizez un stingator cu bioxid de carbon (model G3) in caz de incendiu, care e cea mai apropiata iesire de urgenta de langa biroul meu si care e unghiul corect de stat pe scaun (135 de grade). De asemenea, prin amabilitatea Floricai, am fost instiintata ca din cauza meseriei o sa fac tromboza, iar varicele vor fi la ele acasa pe picioarele mele. Mai mult k sigur o sa si chioresc. Aa, si sa nu uit: daca in urma unui cutremur de 6,5 grade raman sub daramaturi nu trebuie sa tip k sa economisesc oxigenul.
Pe unde am mai fost
Posted by: realtiv on: octombrie 19, 2008
Grav
Posted by: realtiv on: octombrie 11, 2008
- In: Neclasificat
- Scrieti un comentariu
Cand auzi greieri si te panichezi crezand ca e telefonul e cam nasol
Centrul Istoric. sau spaima turistilor
Posted by: realtiv on: septembrie 25, 2008
- In: Neclasificat
- Scrieti un comentariu
Eu m-am imunizat, relativ, la ce vad cand trec prin Centrul Vechi. dar oare el, turistul ala care vine din an in pashte in Bucuresti, el ce-o zice?!? 
Promenada operei
Posted by: realtiv on: august 31, 2008
- In: Neclasificat
- 1 Comentariu
Aseara am fost la opera. Ba nu, aseara am facut terapie. Terapie curata, purificatoare. Parca o mana s-a aplecat spre suflet, a sters rana, a pus compresa si l-a lasat proaspat la reanimare. Spre rusinea mea habar nu aveam de manifestarea ce a avut loc pe esplanada Operei Romane. Am trecut pe-acolo intamplator, intr-un 124 care m-a fortat sa cobor la Eroilor. Si am auzit orchestra si a trebuit sa ma duc acolo, sa ma pierd in multime.
Si asa am aflat ca a fost a doua editie de opera in aer liber, oferita, evident, nu de Municipalitate ci de sponsori binevoitori. Dar asta nu mai are nicio relevanta acum. Important e ca s-a intamplat. “Promenada e atunci cand ne plimbam” a explicat oamenilor retarzi, maestrul Albulescu, cu sprancenele vesnic zburlite. ”Dar in seara asta e vorba in primul rand de muzica”, a justificat el prezenta Orchestrei Nationale pe scena din fata ONB.
Pe mine m-au impresionat muzica, acutele sopranelor si oamenii ignoranti, ca si mine, care habar nu aveau de ce se intampla acolo, dar care, atrasi de valurile muzicale, se apropiau cu plasele de cumparaturi in mana si ramaneau pironiti locului. Toate sirurile de banci montate in parcul operei erau pline ochi de ascultatori. Dar mai erau si locuri la peluza, adica pe marginea spatiului amenajat, unde orice meloman putea lua un cur de loc in iarba. “Sunt foarte multi oameni si e o atmosfera occidentala”, rezuma o tipa vorbind la telefon, tolanita in iarba cu capul pe rucsac. Si oameni sunt, intr-adevar, garla. Si tineri si batrani, si eleganti si jerpeliti. E si un caine vagabond, atras de acutele solistelor.
Am plecat pe la jumatatea spectacolului pentru ca vezica mea exercita presiuni. Dar muzica a ramas cu mine.
Dupa 2 luni
Posted by: realtiv on: august 29, 2008
Revin dupa doua luni de aventuri inimaginabile, conflicte, aventuri palpitante si peripetii incredibile…sau nu. Dar in acest rastimp am facut doua lucruri decente, chiar laudabile: mi-am dat demisia si am fotografiat multe case din Bucuresti locuite candva de personalitati. Personalitatile, mai mult sau mai putin ilustre pentru noi, cei care populam acum Bucurestiul, au murit. Casele insa sunt inca in picioare. Cum o sa ajung acasa o sa bag si pozele. Deocamdata sunt la biroul cu care cochetez pentru a reintra la stapan.
Bine ca mi-am adus aminte inainte sa ies de pe mess – trebuie sa scriu aici poezioara de la Andi. Este absolut revelatoare. Multumesc, Andi, m-am amuzat copios.
“De recitat solemn la inceperea zilei de munca:
Iubesc biroul meu fara lumina!
Ma simt in el ca vulpea-n vizuina!
Iubesc mobila gri, plina de praf,
Dulapuri burdusite, hartii vraf.
Concediul nu-l iubesc defel!
Nici nu mai vreau s-aud de el!
Nu trebuie sa dorm!
Nu vreau sa am odihna!
De nu muncesc, deloc eu nu am tihna!
De munca mea sunt fericit,
Nimic atata-n viata n-am iubit!
Iubesc computerul fereastra
Cu scafarlia lui albastra.
Iubesc sedintele mai lungi
Cand am in creier cifre, dungi.
Iubesc, va spun acu din nou,
Sa stau o viatã la birou! Imi place munca!
As munci mai mult in fiecare zi.
Nu vreau salariu! Nu vreau stima!
Mi-ajunge critica drept prima!”
Poate ca urmuz s-a sinucus ca sa nu imbatraneasca
Posted by: realtiv on: iunie 11, 2008
Poate ca urmuz s-a sinucis ca sa nu imbatraneasca. nu de frica batranetii. nu. doar ca sa nu imbatraneasca.
personal, nu cunosc niciun batran fericit.
Nu prea ma intireseaza operele de arta, alea care au revolutionat nu stiu ce curent sau care au adus cutare sens necunoscut, nebanuit. ma pasioneaza, in schimb, povestea autorului, telenovela din spatele insului. iata de ce ma vad nevoit sa intru in contact si cu manifestarile lor.
lfavnigr
Posted by: realtiv on: iunie 11, 2008
De ce nu as putea scrie o carte? dar tu? tu de ce nu ai putea?
Tu de ce poti sa faci atatea qestii? ha? faci tot ce vrei, iti iubesti pielea, iti framanti creierul, haituiesti tot felul de tresariri, te prosternezi in fata lor.
Doar compozitorii se pot pune intre tine si zei.
Fara chef
Posted by: realtiv on: iunie 5, 2008
- In: Neclasificat
- Scrieti un comentariu
A inceput campania electorala, au trecut alegerile, s-au intamplat qestii, a murit Yves Saint Laurent…eu nu am mai scris. azi mi-am aduc aminte de blog si dupa ce mi-am stors indelung creierii am reusit sa-mi amintesc si cum se numeste.
Nu am chef sa scriu. As prefera sa ma pup cu A., sau sa mananc zmeura, sau sa stau afara si sa citesc o carte care sa imi schimbe viata.
Am gasit la un moment dat un caiet din liceu (le-am pastrat aproape pe toate ca un psihopat) un sir de cuvinte fara noima care se intindea pe cateva pagini. mi-am adus aminte ca mi se intampla sa fiu la vreo ora de care imi era lehamite si mi se parea mai interesant sa ma gandesc la un cuvant oarecare si sa scriu repede alte cuvinte cu care rezona intr-un fel sau altul.
